Ce este vivianitul, cristalul care crește pe cadavre?

Fanii poveștilor fantasy sunt probabil obișnuiți cu ideea unor pietre sau cristale speciale care s-au format pe cadavre antice și au un fel de proprietate mistică, dar știați că cristalul care crește pe cadavre chiar există?

Vivianitul, un mineral fosfat rar (Fe3(PO4)2-(H2O)8) a fost găsit crescând pe materiale organice, cum ar fi cochilii fosilizate, depozite de deșeuri animale și chiar pe corpuri aflate în descompunere.

• Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
• Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare

Cristalul care crește pe cadavre și care este bine cunoscut pentru structurile sale frumoase și viu colorate, se dezvoltă în depozite sedimentare bogate în fier care conțin oase, lemn degradat și alte resturi organice, în special în argilă și gresie.

Cristalul care crește pe cadavre are culori schimbătoare

Aceste cristale pot fi găsite și în depozitele de înlocuire hidrotermale și în pegmatitele de granit bogate în fosfați, o rocă magmatică cu o textură grosieră și cristale interconectate.

Cristalul este extrem de fragil și, când este proaspăt format, este adesea alb pal sau transparent, dar culoarea lui se schimbă atunci când este expus la lumină. Acest lucru este cauzat de oxidare, care continuă să întunece cristalul trecând de la nuanțe de albastru până la verde mai închis și violet și, în cele din urmă, un negru purpuriu gros, explică IFL Science.

De ce crește vivianitul pe cadavre?

Cheia răspunsului este interacțiunea dintre fier, apă și fosfat. Corpurile conțin foarte mult fosfat, în special în dinți și oase, care este eliberat în mediul înconjurător atunci cadavrele se descompun. În condiții rare, în care zona înconjurătoare conține apă și fier, fosfatul poate reacționa și poate forma vivianit mineral.

În cele mai multe cazuri, vivianitul a fost observat pe corpuri care au fost îngropate cu secole în urmă, unde s-a format pe oase și dinți. Există, de asemenea, exemple mult mai vechi în care a fost găsit pe colți de mamut și pe oasele altor animale care au câteva mii de ani, dar există și câteva cazuri în care a fost identificat pe corpuri umane mai recente.

Cât de des întâlnit este cristalul care crește pe cadavre?

În anii 1960, arheologii au descoperit mai multe corpuri în Lacul Walchen, Germania, care au fost parțial scheletizate și, de asemenea, acoperite cu ceară de grăsime, sau adipoceară, un produs al descompunerii care transformă grăsimea corporală într-o substanță asemănătoare săpunului.

Unul dintre cadavre avea fixată o placă de fier care formase vivianit între corp și ceară. O analiză a hainelor a indicat că acesta a stat în apă între 30 și 50 de ani și că cristalele s-au putut forma într-un timp atât de scurt deoarece placa de fier a eliberat suficienți ioni de fier II pe măsură ce se coroda, permițându-i cristalului să crească pe părțile bogate în fosfați ale corpului.

În 1998, o altă echipă de cercetători a descoperit vivianit pe rămășițele unui soldat american care fusese trecut drept dispărut în luptele în Vietnam din 1963, după ce aeronava lui B-26B a dispărut. Analizând mineralul, cercetătorii au putut concluziona că corpul a fost probabil îngropat în sol umed alături de părți ale avionului, ceea ce i-a permis vivianitului să crească.

De unde vine numele cristalului?

Vivianit a fost găsit și pe corpul (atât în interiorul, cât și în afara pielii și în țesutul pulmonar) al lui „Ötzi”, om al ghețurilor ce a trăit în urmă cu 5.300 de ani descoperit de un turist german în Alpii Ötztal tirolezi în 1991. Se crede că cristalul s-a format pe corp în punctele în care a avut contact cu roci care conţin fier.

În mod similar, în 1996, un alt corp de adipoceară încrustat cu vivianit a fost descoperit într-un golf al lacului Brienz din Elveția și se crede că îi aparține unui bărbat care s-a înecat acolo cândva în anii 1700.

Vivianitul a fost botezat în 1817 după John Henry Vivian, un mineralog englez care a descoperit pentru prima dată mineralul în Cornwall, Anglia.

Vă recomandăm să citiți și:

Prăbușirea parțială a unui ghețar a declanșat un tsunami subacvatic

Salinitatea este mai importantă în formarea gheții de mare decât temperaturile scăzute

Microplasticele ajung întotdeauna în râurile din apropierea comunităților umane

Cum s-a format Marea Barieră de Corali? Originile sale misterioase, în sfârșit, explicate